Am reușit pentru că ne iubim

El, un german brunețel  și timid. Ea, o româncă, blondă si vitală cu o voce puternică des intreruptă de un râs vesel, dar care poate la fel de ușor să fie cu ochii plini de lacrimi. Georgeta și Uwe sunt o pereche deja din 18. aprilie 1984 și mărturisesc povestea lor de dragoste.

Uwe: „Eu am crescut în micul oraș Agnita din județul Sibiu, un ținut populat de germani înca din evul mediu. Gradinița și școala am făcut-o în limba germană, dar aveam și prieteni români și din familile de țigani. Limba română am invățat-o încă de mic copil. Eu si cei 2 frati ai mei am dus o viață fără griji ca și copii. Amintirile mele referitoare la copilăria mea în România sunt foarte plăcute.

Pentru noi copiii lumea era clar definită în bine și rău. Era foarte ușor să facem distincție între viața politică și viața privată. Toată lumea cunoștea regulile și atâta timp cât ele nu erau încălcate, totul era în regulă. Tatăl meu a înființat muzeul de istorie din orașul meu natal și vroia să ducă mai departe munca lui de o viată. Din păcate a murit timpuriu, în 1972 pe cand eu aveam doar 12 ani. Mama mea a rămas singură cu trei fii cărora vroia sa le dea o educatie cat mai bună.

Astfel emigrarea noastră în Germania a devenit o problemă existentială. Daca tatăl meu ar mai fi trăit, probabilitatea ca noi să fi rămas mai mult timp in Romania era mare. Telul familiei era să ajungă în Germania, tarâmul de vis.

Când am împlinit 18 ani, în 1978 a sosit și momentul mult așteptat. Pentru a reuni familia cu bunicul meu care avea peste 90 de ani, am putut să emigrăm in Karlsruhe. Acomodarea pentru noi copiii a decurs fara probleme. Noi, toți trei băieții, am mers la gimnaziul Kant. După absolvire am făcut stagiul militar iar apoi am început studiul în tehnologia imprimării la Stuttgart.

In România fiecare om avea dreptul la muncă dar aici in „țarâmul de vis” nu. Aceasta schimbare a fost problematică pentru mama mea, dar într-un final a gasit de muncă intr-o comunitate evanghelică din Karlsruhe.

Inima mea bate pentru România, la fel cum o face și pentru Germania. Mă simțeam și mă simt încă foarte legat de orașul meu natal si de țara în care m-am născut. De aceea îmi petreceam adesea concediile în România la prieteni, la fel cum am făcut-o și la sfârșitul anului 1982 ...

Revelionul. Uwe petrece cu prieteni, atmosfera este veselă, majoritatea dansează. Tanărul din Germania însă nu dansează cu plăcere, asa că stă mai retras. Ea, o tânără româncă veselă si plina de viată doreste ca si el să participe la distractie si astfel se cunosc. El nu este genul ei de băiat, dar el se indrăgosteste de natura ei deschisă.

Georgeta: „Cand Uwe s-a întors inapoi in Germania mi-a scris multe scrisori foarte romantice. Nu le-am luat in serios, nu vroiam să cred sensul lor si uneori le arătam și prietenelor mele, dezbatându-le.

Multe fete s-ar fi bucurat să primească sansa să plece în Germania, eu în schimb nu concepeam să îmi părăsesc țara. Dupa terminarea liceului am început un studiu în industrializarea lemnului si eram mulțumită de ceea ce făceam.

Tinerețea mea, anii 70 au fost în România anii de aur, o primăvară continuă. In această perioadă viața în România era frumoasă, mai ales dacă erai tânăr si fără obligatii.

Aveam prieteni buni, cu care împărtășeam impresiile și gândurile mele tinerești, aveam destui admiratori dar nu profunzi destul pentru cerințele mele.

Atunci am început să mă gândesc la tânărul tăcut și gânditor din Germania în a cărui tăcere puteam auzi mai mult decât în palavrele multor “prieteni” de-ai mei, înalți și cu ochi albastri sau verzi așa cum visam eu că trebuie să arate alesul inimii mele. Si astfel m-am hotarat să îl sun. A răspuns fratele lui mai mic și dezamăgită că nu e el, l-am rugat să îi spună lui Uwe să mă sune înapoi. Zilele treceau si eu n-am primit nici o veste de la el. Aproape că îmi pierdusem speranța că va suna. După trei zile însă a stat în fața mea și nu îmi venea să  cred că  este el, totul pă rea un vis.”

Uwe: „Când am aflat cșță Georgeta m-a sunat nu am stat pe ganduri nici un moment și am căutat o modalitate să ajung cât mai repede în România. Drumul spre Romania era lung și întotdeauna legat de greutăți și șicane. A trebuit să aștept 24 de ore în graniță. Când am ajuns la ea am luat-o în brațe și am sărutat-o.”

„De la prima îmbrățișare de atunci suntem un trup și un suflet și tot ceea ce facem, facem impreună”, spune Georgeta. Cei doi au hotarât să se căsătorească, cu condiția să se întoarcă înapoi în România în cazul în care Georgeta nu s-ar fi putut acomoda cu viața din Germania. Ca și străin – Uwe era între timp cetățean german – nu i-a fost ușor să ia în căsătorie o româncă. Mai întâi trebuia ca lista de cereri în căsătorie să fie completată de un anumit număr de perechi pentru ca mai apoi Consiliul de Stat, respectiv Ceaușescu să admită căsătoria acestor perechi pentru ca ele să poată părăsi România.